Da, sunt eu. Cum iti par dupa atata timp? Ma gasesti schimbata? Mie nu mi se pare ca s-au schimbat foarte multe. Ma manifest la fel de galagios, vorbesc la fel de tare, tot dezordonata sunt, inca ma mai bucur de lucrurile simple, dar pline de substanta.
De ce-mi complic viata? Ciudata intrebare. Pentru ca nu stiu sa traiesc altfel decat asa. Pentru ca am ajuns sa ma regasesc intr-una din gafele pe care le fac copiii la capacitate: " Si asa .. dand de bucluc, taranul din Arendasul roman pleca multumit acasa". Tot pe acolo sunt si eu. Nu am trait niciodata altfel.
Acum, mai mult ca niciodata, simt nevoia de liniste, de dragoste, de placere, de lumina ... Daaaaaa, multa lumina .... mult soare si o tona de caldura. O tona .. nu mai vreau portii de fericire, iubire, liniste, mancare or whatever. Vreau totul la tona ... sa ma ia pe sus, sa ma copleseasca sa fie mai multa bucurie si soare decat pot sa duc ... sa zic "Piua!" si tot sa nu se opreasca. Vreau sa rad cu atata pofta incat sa-mi cedeze inima de la atata bucurie Crezi ca cer prea mult? Crezi ca se poate? Adica ... e ok?!
Putin de liniste. Eu cu mine ... ultima infruntare pe subiectul " De unde s-a rupt firu`?". Firu` s-a rupt de mult. De prea mult timp. Nu e nimic de innodat sau de reinnodat. E rupt si pace. Sunt lucruri la care nu se poate umbla si care, pur si simplu, asa sunt. nu pot sa fiu copil din nou si s-o fac pe mama sau pe oricine altcineva capabil sa ma tina in frau, nu pot sa oblig oameni importanti pentru mine sa-si demonstreze iubirea altfel de cum o fac si ... cam asta.
Mi-am bagat clar in cap faptul ca eu n-o sa am o baza de pornire pe care sa construiesc, ca gesturile frumoase nu sunt niciodata gratuite, ca pentru fiecare moment de fericire trebuie sa platesc apoi de ma usuc, ca oamenii vin si pleaca ... uneori prea repede .
Pe scurt: Am inteles in sfarsit ca, pana la urma, sunt singura in calatoria asta spre ... nu stiu nici eu unde.
De ce-mi complic viata? Ciudata intrebare. Pentru ca nu stiu sa traiesc altfel decat asa. Pentru ca am ajuns sa ma regasesc intr-una din gafele pe care le fac copiii la capacitate: " Si asa .. dand de bucluc, taranul din Arendasul roman pleca multumit acasa". Tot pe acolo sunt si eu. Nu am trait niciodata altfel.
Acum, mai mult ca niciodata, simt nevoia de liniste, de dragoste, de placere, de lumina ... Daaaaaa, multa lumina .... mult soare si o tona de caldura. O tona .. nu mai vreau portii de fericire, iubire, liniste, mancare or whatever. Vreau totul la tona ... sa ma ia pe sus, sa ma copleseasca sa fie mai multa bucurie si soare decat pot sa duc ... sa zic "Piua!" si tot sa nu se opreasca. Vreau sa rad cu atata pofta incat sa-mi cedeze inima de la atata bucurie Crezi ca cer prea mult? Crezi ca se poate? Adica ... e ok?!
Putin de liniste. Eu cu mine ... ultima infruntare pe subiectul " De unde s-a rupt firu`?". Firu` s-a rupt de mult. De prea mult timp. Nu e nimic de innodat sau de reinnodat. E rupt si pace. Sunt lucruri la care nu se poate umbla si care, pur si simplu, asa sunt. nu pot sa fiu copil din nou si s-o fac pe mama sau pe oricine altcineva capabil sa ma tina in frau, nu pot sa oblig oameni importanti pentru mine sa-si demonstreze iubirea altfel de cum o fac si ... cam asta.
Mi-am bagat clar in cap faptul ca eu n-o sa am o baza de pornire pe care sa construiesc, ca gesturile frumoase nu sunt niciodata gratuite, ca pentru fiecare moment de fericire trebuie sa platesc apoi de ma usuc, ca oamenii vin si pleaca ... uneori prea repede .
Pe scurt: Am inteles in sfarsit ca, pana la urma, sunt singura in calatoria asta spre ... nu stiu nici eu unde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu